Ministrul Apărării a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chişinău


Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a avut o întrevedere cu ambasadorul Turciei la Chişinău, Mehmet Selim Kartal, transmite News-Moldova citând un comunicat al Ministerului Apărării. La eveniment au participat şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, şi ataşatul militar al Turciei în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, colonelul Şamil Turk Ozkan.

image-01

 

În cadrul întrevederii s-a discutat despre prioritatea celor două părţi de a dezvolta şi aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul militar. Ministrul Apărării şi-a exprimat recunoştinţa pentru oportunităţile de perfecţionare profesională a militarilor Armatei Naţionale în instituţiile de profil din Turcia, în special, în Centrul Regional de pregătire a Parteneriatului pentru Pace din Ankara.

„Apreciem înalta pregătire a ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni instruiţi în şcolile militare de elită ale Turciei. Întorşi de la studii, ei aduc în unităţile Armatei Naţionale standarde moderne, performanţă şi proiecte direcţionate spre dezvoltarea instituţiei de apărare”, a specificat ministrul Troenco.

La rândul său, Mehmet Selim Kartal a declarat că Republica Moldova poate conta pe prietenia Turciei. Totodată, oficialul a reiterat disponibilitatea ţării sale ву ф continua un parteneriat eficient în domeniul militar, prin identificarea unor proiecte benefice pentru armatele Turciei şi RM.

News-Moldova


Loading...