Moldova şi Rusia vor putea semna acordul migraţional în cel mai scurt timp


moldova-rossiya

În cel mai scurt timp Moldova şi Rusia vor putea semna un Acord interguvernamental cu privire la colaborarea în domeniul migraţiei, a declarat Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, după întâlnirea cu Maxim Topilin, ministrul muncii şi protecţiei sociale  al Rusiei, transmite agenţia News-Moldova.

Potrivit Valentinei Buliga, părţile au încheiat negocierile  privind semnarea acestui document şi au convenit să semneze de asemenea un protocol cu privire la colaborarea între ministerele muncii şi protecţiei sociale ale celor două ţări.

„Noi suntem îngrijoraţi de soarta celor 240 de mii de cetăţeni ai RM care se află în Rusia şi dorim să-i ferim de greutăţile pe care le pot întâlni aflându-se departe de casă”, a menţionat Buliga, adăugând că migranţii moldoveni trebuie informaţi mai detaliat despre condiţiile de aflare şi muncă în FR.

News-Moldova


Loading...