Vladimir Chizhov: Rusia nu intenţionează să anexeze regiunea transnistreană

Vladimir-Chizhov
Ambasadorul Rusiei în Uniunea Europeană, Vladimir Chizhov a declarat într-un interviu pentru CNN, în emisiunea Amanpour că „nu este în intenţia Rusiei de a anexa regiunea transnistreană ori alt teritoriu din oricare altă parte a lumii”.
„Rusia nu are planuri de a interveni militar, nu are planuri de a invada pe nimeni – nici pe Ucraina, nici altă ţară; nici să anexeze pe nimeni”, spune Chizhov pentru Amanpuor.
Autorităţile din regiunea transnistreană au cerut Rusiei recunoaşterea independenţei, din nou. Membrii sovietului suprem al regiunii transnistrene au votat în unanimitate să trimită Rusiei o cerere de recunoaştere a independenţei. Solicitarea urmează să fie transmisă Dumei de Stat din Federaţia Rusă, OSCE şi misiunilor ONU.
În ceea ce priveşte ultimele acţiuni ale autorităţilor de la Tiraspol şi temerile în ceea ce priveşte planurile Rusiei în regiune, diplomatul rus spune că „Isteria a devenit contagioasă”.
Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen Carpov, a declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că că există o campanie de propagandă cu scopul de a crea tensiuni artificiale în regiunea transnistreană.
Carpov spune că sunt anumite cercuri, atât la Tiraspol, cât şi la Moscova, care doresc repetarea scenariului din Crimeea şi în regiunea transnistreană. Rusia a anexat peninsula în martie, în urma unui referendum, în care localnicii au votat anexarea la Federaţia Rusă.
Carpov l-a citat pe liderul regiunii, Evgheni Şevciuk, care a declarat la începutul lunii aprilie că singura soluţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean este separarea regiunii de Republica Moldova şi anexarea la Federaţia Rusă.
Viceprim-ministrul a mai adăugat că acuzaţiile, inclusiv din partea preşedintelui rus Vladimir Putin, că ar exista o blocadă asupra regiunii transnistrene, nu sunt adevărate, inclusiv din punct de vedere economic sau al libertăţii de mişcare.
De asemenea, oficialul de la Chişinău a mai menţionat că poate confirma supoziţiile potrivit cărora trupe din Rusia ar merge în Ucraina prin Republica Moldova şi, mai departe, prin regiunea transnistreană.
În sfârşit, Eugen Carpov a insistat că anexarea regiunii transnistrene de către Rusia ar fi „inacceptabilă”, iar aceasta trebuie să fie parte din Republica Moldova. „Nu este o altă alternativă”, a insistat Carpov.
InfoPrut.ro

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

3 × три =