John McCain l-a asigurat pe Andrian Candu că SUA va susţine Moldova pe parcursul său european

5f6f7bbca27242c3b51d3d90aa573a3e

Senatorul John McCain l-a asigurat pe vicepreședintele Parlamentului Andrian Candu că Statele Unite ale Americii va susțne ţara noastră şi îşi doreşte ca cetăţenii din Republica Moldova să-şi poată determina propriul viitor, „fără cerinţele altor părţi externe”.

 Declaraţia a fost făcută de oficialul american în cadrul unui breafing de presă susţinut azi la Chişinău, la finalul unei întruniri oficiale cu Andrian Candu și un grup de deputați din Parlamentul Republicii Moldova. “Am discutat situaţia din regiune şi am făcut un schimb de opinii ce ţíne de angajamentele guvernării Pro-Europene în tot ceea ce înseamnă apropierea de UE, acele momente ireversibile din istorie cum ar fi semnarea acordului de Asociere şi perspectiva europeană pe care noi ne-o dorim”, spus Andrian Candu.

În acelaşi context, vicepreședintele Parlamentului a declarat să apreciază suportul şi contribuţia Statelor Unite ale Americii pe parcursul celor 22 ani de coperare şi aici a ţinut să remarce că SUA a contribuit cu mai mult de 1 mld dolari în în diferite programe de coperarea moldo- americane.La rîndul său oficialul american a ţinut să menţioneze că “noi am discutat problematica corupţiei, problematica viitoarelor alegeri, despre programele SUA menite să susţină în vederea alegerilor care vin.”Totodată McCain a spus că ambele state colaborează sub diferite astecte şi urmează să continue aceste relaţii, în special în aspect economic.

Amintim că vizita senatorilor se înscrie în contextul Dialogului Strategic moldo-american şi este un semnal de sprijin din partea Statelor Unite pentru cetăţenii moldoveni, dar şi pentru transformările democratice şi economice pe care şi le-a asumat Guvernul Republicii Moldova.

Politik.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

11 + 4 =