Voronin: Nu cred că solicitarea Tiraspolului are perspectivă

7c3d477e2bc9456f819257c2d7ea663f

Cel de-al treilea Președinte al Moldovei, liderul PCRM, Vladimir Voronin, este sigur că Federația Rusă nu va da curs solicitării Tiraspolului, care a cerut ca Kremlinul să recunoască independența regiunii și să o accepte în componența statului rus.

 ”Sunt ferm convins că astfel de declarații nu vor avea niciodată perspectivă. Modalitatea și tehnologia de a hotărî astfel de probleme sunt mult mai complicate decît ideea folosirii de ocazie. Nu cred că are perspectivă această declarație”, a spus Vladimir Voronin, accentuînd că astfel de decizii nu sunt luate ”în grabă și pripă”.

Cel de-al treilea Președinte al Moldovei a amintit despre Acordul bilateral semnat de Moldova și Rusia în noiembrie 2001. ”În preambulul acestui acord se menționează că Federația Rusă recunoaște Republicii Moldova în hotarele ei din 1991. Și Federația Rusă niciodată nu va face astfel de pași, împotriva integrității Republicii Moldova”, a mai adăugat liderul comuniștilor din Moldova.

Potrivit lui Voronin, acordul a fost semnat pentru o perioadă de zece ani, ”care s-au împlinit în 2011”. Și acolo este prevăzut că dacă între timp nici una din părți nu intervine, atunci acordul se prelungește automat. Deci, avem asigurare pînă în 2021”, a încheiat oficialul.

Pe data de 16 aprilie curent, așa zisul parlament de la Tiraspol a adoptat în unanimitate o adresare Dumei de Stat și Președintelui FR, Vladimir Putin, prin care cer recunoașterea Transnistriei și lansarea procedurii de aderare a regiunii la Federația Rusă.

noi.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

пятнадцать − 6 =