Putin a avertizat-o pe Angela Merkel


190102d8bfa74fa199a3e67649d50bf2

De asemenea, el a considerat „inacceptabilă» utilizarea forţei împotriva „acţiunilor civile de protest» din estul Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat-o pe cancelarul german Angela Merkel că Ucraina se află pe marginea războiului civil, după ce Kievul a trimis armata împotriva separatiştilor din estul ţării, a anunţat ieri Kremlinul, scrie mediafax.ro.

 „Preşedintele rus a semnalat că escaladarea brutală a conflictului a pus ţara pe marginea războiului civil», se arată într-un comunicat al Kremlinului publicat după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin şi Angela Merkel.

Cei doi lideri „au subliniat importanţa» negocierilor programate pentru data de 17 aprilie. „Ei şi-au exprimat speranţa că întâlnirea de la Geneva poate da un semnal clar pentru a reveni la situaţia dintr-un cadru paşnic», a anunţat sursa citată.

O reuniune cvadripartită între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană urmează să aibă loc joi, la Geneva, în scopul de a încerca detensionarea crizei ucrainene.
De asemenea, Putin a subliniat importanţa stabilizării economiei Ucrainei şi continuării livrărilor de gaze ruseşti către Europa.Într-o conversaţie separată cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele rus „a pus accentul asupra faptului că această escaladare brutală este consecinţa unor politici iresponsabile ale Kievului, care a ignorat drepturile şi interesele juridice ale populaţiilor rusofone din ţară».

De asemenea, el a considerat „inacceptabilă» utilizarea forţei împotriva „acţiunilor civile de protest» din estul Ucrainei.

ziarulnational.md


Loading...