Scandalul din jurul Academiei de Științe continuă

c4fdf1d0e25d4fc88c5f82250f2eaef7

După ce a fost acuzat de faptul că a intrat ilegal în cursa pentru șefia Academiei de Științe a Moldovei, și că a plagiat o lucrare științifică, actualul președinte al AȘM, Gheorghe Duca, a venit astăzi cu o replică la acuzațiile care i se aduc.

 Duca a calificat drept nefondate învinuirile la adresa sa, din ultima perioadă, și afirmă că acestea sînt tentative de a-l debarca din concursul pentru funcția de președinte al AȘM.

„În mod obișnuit aș fi ignorat aceste scorneli, dar de această dată nu pot să nu reacționez, este în joc numele meu și reputația Academiei de Științe, dar și onoare mea de academician în particular. Referitor la plagiat, categoric resping aceste acuzații. Este o încercare de a mă debarca din concursul pentru funcția de președinte al AȘM. În prefața lucrării respective am adus mulțumiri tuturor cercetătorilor care au contribuit la acele alocuțiuni”, a precizat Duca.
Totodată, Duca respinge informațiile potrivit cărora, Academia de Științe ar fi prejudiciat statul cu peste 100 de milioane de lei, în perioada în care acesta a activat ca președinte al instituției. Academicianul îi contrazice și pe cei care pun la îndoială calitatea sa de cercetător științific. În context, Gheorghe Duca a anunțat că nu intenționează să-și retragă candidatura din cursa pe funcția de președinte al AȘM.

Anterior, actualul președinte al AȘM a fost acuzat de academicianul Veaceslav Afanasiev de plagiat. Acesta a declarat că deține probe care demonstrează că Duca i-ar fi furat articolul științific.
Precizăm că noul preşedinte al AȘM urmează a fi ales mîine, 17 aprilie, prin vot secret. Pentru acest post mai candidează academicienii Leonid Culiuc, Valeriu Pasat, Valeriu Canţer.

noi.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

семь + 4 =