Germania este noua campioana mondiala la fotbal

0e8807b91f1844f2899240114948f2c6

Naţionala de fotbal a Germaniei a câştigat Campionatul Mondial 2014 după ce s-a impus în faţa Argentinei cu scorul de 1-0, după prelungiri.

Naţionala de fotbal a Germaniei a câştigat Campionatul Mondial 2014 după ce s-a impus în faţa Argentinei cu scorul de 1-0, după prelungiri.

În timpul regulamentar, scorul a fost egal, 0-0.
Gotze, în minutul 113, le-a adus nemților al 4-lea trofeu suprem.
Nemții au suferit teribil pentru acest titlu suprem câștigat la CM 2014. Joachim Low s-a confruntat cu probleme din start. Khedira s-a accidentat la încălzire, înlocuitorul Kramer a ieșit și el lovit, apoi Higuain a marcat pentru Argentina, dar se afla în ofsaid. Howedes a lovit bara, dar golul care a contat a fost al lui Gotze, în a doua repriză a prelungirilor.

După semifinala de vis cu Brazilia, Joachim Low știa că ultimul act al Cupei Mondiale, contra Argentinei, va fi de o mie de ori mai dificil. Iar meciul i-a dat dreptate.
Selecționerul nemților s-a trezit cu multe planuri date peste cap într-un timp relativ scurt. Mai întâi, Khedira a spus ‘pas’ finalei, după ce s-a accidentat stupid la încâlzire.

Calculat, de fel, Low a avut mutarea în plic și a început cu Christoph Kramer la ”închidere”. Numai că și jucătorul Borussiei Monchengladbach a avut neșansă, accidentându-se grav în minutul 17, după ce a primit un umăr în bărbie, involuntar, din partea lui Garay.
După câteva minute de îngrijiri pe margine, Kramer a continuat, dar n-a mai făcut-o pentru mult timp. În minutul 31, selecționerul Low era practic obligat la a doua schimbare față de registrul său tactic inițial, și prima a partidei. A mutat cu Andre Schurrle, fotbalist ce avea să se dovedească providențial în derularea ulterioară a partidei.

Între timp, argentinienii au marcat, prin Higuain (30), dar golul a fost anulat corect, pentru că atacantul lui Napoli era în ofsaid. Noul intrat Schurrle (37) a fost eroul unei faze foarte periculoase, cu un şut respins greu de Romero, dar s-a dictat ofsaid pentru faptul că Ozil era pe traiectoria balonului.

Messi s-a remarcat abia în minutul 40, când a creat pericol în careul german, dar Boateng a reuşit să respingă din faţa porţii. Până la pauză echipa lui Low a mai avut două ocazii bune de gol, dar Kroos a tras slab de la 17 metri, fără probleme pentru Romero, iar Howedes (45+1) a trimis mingea cu capul în bară, la un corner.
La reluare, Messi a fost angajat excelent de Perez (47), dar a tras milimetric pe lângă poartă din poziţie de finalizare. Apoi, cele două echipe nu au mai reuşit să îşi creeze situaţii periculoase o bună perioadă de timp.

Germania, care a menţinut o posesie superioară, a avut o acţiune promiţătoare, dar Schurrle a făcut o preluare prea lungă şi balonul a ajuns la Romero (71). Nemții au mai irosit o ocazie bună, prin Kroos (82), care a trimis de la 17 metri cu latul alături de poartă.

Așadar, finala a intrat în prelungiri, iar Germania a început în forţă şi a fost foarte aproape de gol, prin același Schurrle (91), dar Romero a apărat. Palacio a ratat și el o ocazie uriaşă, singur cu Neuer, pe care a încercat să îl lobeze (97).

Când întreaga asistență credea că ne vom îndrepta spre a treia finală din istoria CM care se va decide după loviturile de departajare, Schurrle i-a dat o pasă lui Gotze, ca pe play-station, iar mijlocașul lui Bayern a finalizat după o preluare excepțională pe piept.

Cu imaginea trofeului suprem care se scurge printre degete, asemenea nisipului dintr-o clepsidră, ”pumele” au încercat o revenire de senzație, dar reluarea lui Messi, cu capul din interiorul careului peste poartă, a spus totul despre ofensiva lui Sabella.
Germania a cucerit al patrulea său titlu mondial, după cele din 1954 (3-2 cu Ungaria), 1974 (2-1 cu Olanda) şi 1990 (1-0 cu Argentina). Este a doua finală câştigată de Germania în faţa Argentinei, după 2-3 în 1986 în Mexic şi 1-0 în 1990 în Italia.

Argentina, fără niciun șut pe poartă în finală, rămâne cu cele două titluri mondiale (1978, 1986), având şi trei finale pierdute: 2-4 cu Uruguay, în 1930, 0-1 cu Germania în 1990 şi 0-1 cu Germania în 2014.

jurnal.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

девятнадцать + 10 =