În Găgăuzia a fost dat startul primului forum al vinificaţiei de la Marea Neagră

glasses of wine in restaruant

Joi, la Comrat a avut loc ceremonia de deschidere a primului forum al vinificaţiei de la Marea Neagră. Evenimentul a reunit producătorii de vinuri din regiunea Mării Negre, inclusiv pe cei mai mari vinificatori din Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Rusia.

Potrivit agenţiei «Infotag», care face referire la Comitetul Executiv al Găgăuziei, başcanul autonomiei, Mihail Formuzal, a spus la ceremonie că forumul pune bazele unei tradiţii frumoase pentru toţi vinificatorii din regiunea Mării Negre.

«Tot ceea ce ia început aici, în Găgăuzia, întotdeauna va avea o istorie de succes de durată. Sîntem bucuroşi că oaspeţii noştri au găsit timp pentru a participa la forum. Sînt convins de faptul că ne vom mai întîlni, şi nu o dată, în ţările Dumneavoastră, vom coordona acţiunile, eforturile, vom face schimb de rezultatele pe care fiecare dintre noi le-a obţinut», a spus el.

Preşedintele Uniunii Viticultorilor şi Vinificatorilor din Rusia, Leonid Popovici, şi-a exprimat convingerea că forumul din Comrat va da un impuls viziunilor despre filosofia vinului.

«Noi acordăm mult timp fabricării vinului, dar considerăm că de promovarea acestuia trebuie să se ocupe altcineva, dar cu adevărat produsul trebuie popularizat», a spus el.

În prima zi a forumului a avut loc prezentarea sectorului vinicol al autonomiei, a fabricilor din Găgăuzia, soiurile de vinuri crescute în regiune, volumele de producere a vinului, volumele exportului.

Forumul va dura două zile. În cadrul acestuia vor avea loc «mese rotunde», precum și vizite la cele mai bune întreprinderi vinicole din Găgăuzia.

Principalul organizator al forumului este executivul Găgăuziei şi fundaţia de susținere a diplomaţiei publice „A.M. Gorceakov”. În calitate de parteneri oficiali figurează KVINT, compania DK-INTERTRAD, grupul de companii Dionis Club, TOMAI-VINEX, VINURI DE COMRAT, INVINPROM.

Infotag

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

три × 3 =