Astazi se implinesc 510 ani de la moartea marelui domnitor al Moldovei, Stefan cel Mare si Sfint!

ste

Astăzi se împlinesc 510 ani de la moartea domnitorului, Ştefan cel Mare. Ştefan cel Mare a murit pe 2 iulie 1504, după o domnie de 47 de ani, şi a fost înmormîntat la mănăstirea Putna, relatează Actualități.md.

Domnitorul a purtat 48 de războaie şi a obţinut 44 de victorii. A ţinut piept Imperiului Otoman, protejînd astfel Moldova de invazia turcilor. Izvoarele scrise atestă că în perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare s-a dezvoltat agricultura şi au fost redeschise marile drumuri comerciale.

Domnitorul a promovat o politică financiară strictă şi a emis două monede din argint care se băteau la vistieria din Suceava. Anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare au fost şi o perioadă de dezvoltare a culturii. Voievodul a zidit şi ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri. Ştefan cel Mare a fost canonizat pe 15 iulie 1992 şi trecut în rîndul Sfinţilor, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 2 iulie.

În acest context liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a ținut să menționeze că socialiștii vor comemora cum se cuvine acest mare erou al țării noastre, care a luptat pentru păstrarea teritoriilor țării la fel cum contintinue să lupte PSRM astăzi.

“Acum 510 ani a trecut în cele veşnice cel mai mare erou al poporului moldovenesc — domnitorul Ştefan cel Mare.

Este regretabil că tot în această zi de o simbolică deosebită, Guvernul Leancă pune sub bătaie statalitatea Republicii Moldova şi ratifică Acordul de Asociere cu UE.

Dar de ce să ne mai mire şi asta?
Ştim că membrii actualului guvern eurounionist sunt fani ai vechiului şi ai «noului Machiavelli». A proceda machiavelic e în stilul lor.

Noi, socialiştii, vom pomeni cum se cuvine memoria marelui voievod. Vom depune coroane de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi vom asista la o liturghie în biserică.

Ştefan cel Mare a fost statalist şi a luptat pentru păstrarea teritoriilor ţării. Aceeaşi datorie o avem şi noi, ca politicieni, ca cetăţeni, ca patrioţi”, a precizat Igor Dodon.

Actualități.md amintește că astăzi Parlamentul RM intenționează să ratifice Acordul de Asociere cu UE care a fost semnat la 27 iunie la Bruxelles.

actualitati.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

1 × 4 =