Herman van Rompuy: Acordurile de asociere cu UE nu vor afecta în niciun fel Rusia


herman-van-rompuy_hbvl_be

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a dat asigurări că acordurile de asociere semnate astăzi de reprezentanții Moldovei, Georgiei și Ucrainei nu vor provoca niciun fel de daune Federației Ruse. Declarația a fost făcută de Rompuy înaintea semnării documentelor la Bruxelles.

Oficialul european a precizat că Uniunea Europeană susține mai mult ca niciodată cele trei țări semnatare ale acordurilor și își exprimă solidaritatea cu popoarele lor.

„Nu este nimic în aceste acorduri și nici în abordarea noastră care ar putea afecta în vreun fel Federația Rusă. În ciuda neînțelegerilor care există, trebuie să încercăm împreună să asigurăm un viitor stabil pentru continentul nostru. Viitoarele generați din Moldova, Georgia și Ucraina vor ține minte această zi. Este o zi importantă pentru Europa”, a remarcat Rompuy.

Astăzi, la Bruxelles premierul Republicii Moldova, cel al Georgiei și președintele Ucrainei au semnat Acordul de asociere cu UE. Documentele au fost semnate și de liderii celor 28 de state membre ale UE, iar ulterior urmează a fi ratificate de fiecare stat în parte.

NOI.MD


Loading...