Moldova modifică legea privind gazele naturale

Gaz_detalii(5)_noi

Parlamentul examinează un proiect de lege, ce modifică semnificativ Legea cu privire la gazele naturale.

Potrivit agenţiei «Infotag», documentul a fost examinat, joi, la şedinţa în plen a Parlamentului, însă deputaţii au amînat votarea din cauză că nu se ajungeau voturi din partea Coaliţiei Pro-Europene de Guvernare (CPEG).

Proiectul prevede o serie de măsuri, de exemplu: planul de acţiuni în situaţiile excepţionale pe piaţa gazelor naturale, extinderea competenţelor Agenţiei în domeniul gazelor naturale şi reglementarea drepturilor consumatorilor.

Agenţia de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale aprobă metodologia calculului şi aplicarea tarifelor reglementate pentru serviciile de păstrare, transmitere şi distribuire a gazelor naturale, tariful pentru livrarea gazelor în baza tarifelor reglementate, precum şi a tarifului final pentru gaze.

Solicitat de corespondentul «Infotag», deputatul din partea Partidului Liberal Democrat (PLDM), Simion Furdui, a spus că «acest proiect va fi benefic RM».

«Proiectul de lege obligă S. A. «MoldovaGaz» să investească în diferite proiecte din contul beneficiului, în timp ce anterior aceasta era posibil doar din contul creditelor. Totul este simplu: munceşte şi primeşte venit, apoi investeşte-l. Amendamentele trebuie să contribuie la implementarea în Moldova a celui de-al treilea pachet energetic al UE, ce solicită independenţa financiară a companiei, ce se ocupă cu transportarea şi distribuirea gazelor în ţară», a menţionat el.

Furdui consideră că restructurarea «MoldovaGaz», în conformitate cu cerinţele pachetului trei, va influenţa pozitiv activitatea monopolistului de gaze.

«Compania, ce transportă, va fi responsabilă de reţelele de înaltă tensiune, adică gazoductele de tranzitare, precum şi gazoductele din apropierea Chişinăului şi Bălţiului. Compania de distribuire urmează să răspundă de reţeaua tensiunii medii şi mici (reţelele locale — «I»)», a conchis deputatul.

Liderul Partidului Liberal Reformator (PLR), Ion Hadârcă, la iniţiativa căruia proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, şi-a argumentat propunerea prin faptul că «faţă de acest document coaliţia nu are nici o opinie».

«La examinarea proiectului de lege nu au fost luate în calcul propunerile tuturor deputaţilor. După ce am vorbit cu deputaţii noştri din Comisia pentru economie, buget şi finanţe, am aflat că propunerile lor nu au fost incluse în documentul final şi de aceea am solicitat ca documentul să fie returnat în comisie», a spus el.

Infotag

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

два + 7 =