Patrioţii: Pentru atentat asupra statalităţii Moldovei trebuie judecată Guţu

garbuz_mihail_publika_md

„Dacă cineva atentează la statalitatea RM, atunci aceştia sînt cei ca Ana Guţu şi partidul ei, care pledează pentru unirea Moldovei cu România”. Aşa a comentat liderul partidului „Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, solicitarea Anei Guţu de a intenta dosar penal înpotriva lui, a başcanului Găgăuziei Mihail Formuzal, deputatului Adunării Populare a autonomiei Ilia Uzun şi a episcopului de Bălţi şi Făleşti Markel.

„Nu există niciun fel de separatism şi subminare a statalităţii din partea noastră, dimpotrivă, noi pledăm pentru întărirea statalităţii RM. Şi dacă cineva atentează la statalitatea RM, atunci aceştia sînt cei ca ea, care pledează pentru unirea Moldovei cu România. Eu cred că dacă această lege va fi adoptată, atunci ea nu ne va împiedica, deoarece eu sînt mai mult decît convins că, după alegerile parlamentare ordinare, situaţia din Moldova se va schimba şi ei vor nimeri în groapa săpată chiar de ei”, a menţionat Garbuz.

„Ea are nişte fantezii nesănătoase. Eu cred că aceasta este doar o acţiune de PR, o încercare de a găsi un vinovat de guvernarea lor nereuşită. Situaţia din ţară este destabilizată anume de partidul din care face parte ea şi care pledează pentru unire şi pierderea suveranităţii. Ce e rău în crearea unei uniuni, ce va consolida toate eforturile pentru marcarea aniversării a 655-a a statalităţii – oare aceasta este trădare? Eu nu văd aici nicio logică”, a menţionat episcopul Markel.

„Eu nu am chemat niciodată la agresiune militară. Cuvintele mele au fost rupte din context, pentru a mă discredita. Pe mine mă interesează doar o Moldovă unită”, a declarat deputatul APG Iila Uzun.

Co-preşedintele Partidulu Liberal Reformator, Ana Guţu, a solicitat Procuraturii Generale să-i tragă la răspundere penală pe başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, pe deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ilia Uzun, pe episcopul de Bălţi şi Făleşti Markel şi pe liderul Partidului “Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, pentru subminarea orînduirii constituţionale a Republicii Moldova. Persoanele sus-menţionate sînt iniţiatorii creării unei uniuni patriotice „Moldova Mare”.

NOI.MD

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

14 + одиннадцать =