Iranul este gata să discute un «plan de acțiune» în Siria

Iranul este gata să discute cu SUA, Rusia și europenii un eventual plan de acțiune în Siria, după ce jihadiștii din gruparea Statul Islamic vor fi înfrânți, a declarat, duminică, președintele iranian Hassan Rohani, potrivit AFP.

“Nu este o problemă pentru noi să inițiem discuții pentru a determina și duce la bun sfârșit un plan de acțiuni viitoare, după ce teroriștii vor fi alungați de pe teritoriul sirian”, a explicat Rohani într-un interviu oferit postului de radio american NPR, care va fi difuzat integral luni.

“Însă trebuie să acționăm cu toții în mod concertat și să avem o formulă pentru a-i alunga pe teroriști imediat”, a subliniat liderul iranian. Potrivit lui Rohani, discuțiile cu privire la “opțiunile viitoare” trebuie să includă guvernul sirian și “toate părțile vizate”, în scopul de a “ajunge în comun la un plan de acțiune”.

În același timp, președintele Iranului a reiterat că soarta Siriei și a președintelui sirian Bashar al-Assad nu poate fi decisă decât de sirienii înșiși. “Ultimul cuvânt și cel mai important cuvânt îi revine poporului acestei țări”, a spus Hassan Rohani. Iranul este, alături de Rusia, unul dintre cei mai fermi aliați ai regimului Bashar al-Assad, pe care îl susține militar.

 

SURSA: agerpres.ro

См. подробнее: http://politmoldova.com/iranul-este-gata-sa-discute-un-plan-de-actiune-in-siria.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

1 × 5 =