Guvernele Republicii Moldova şi al României se întrunesc în şedinţă comună

Guvernele Republicii Moldova şi al României se întrunesc în şedinţă comună

Guvernul de la Chişinău şi executivul de la Bucureşti se întrunesc astăzi, 22 septembrie, la Constanţa în şedinţă comună. Şedinţa începe la ora 10.00, când se vor reuni în plen membrii celor 2 cabinete de miniştri. Ulterior, cei doi prim-miniştri vor avea o conferinţă de presă comună.

Solicitată de IPN, Veronica Gherboveţchi, purtătoarea de cuvânt a premierul Valeriu Streleţ, a declarat că membrii celor două guverne vor stabili în şedinţa comună noi proiecte ce vor fi finanţate în baza acordului de asistenţă tehnică şi financiară. O atenţie specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naţionale electrice şi de gaze naturale, precum şi în domeniul transporturilor, prin proiectarea şi realizarea unor noi poduri peste Prut.

Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate şi agreate în cadrul şedinţei vizează domenii ale agriculturii, controlului sanitar-veterinar şi protecţiei mediului, sprijinul în dezvoltarea domeniului sănătăţii, prin extinderea serviciului de intervenţie de urgenţe în Republica Moldova, investiţii pentru centre de dializă din principalele spitale. O componentă specială din programul de asistenţă financiară acordată de România va fi domeniul învăţământului. Este preconizată continuarea proiectelor de construcţie de grădiniţe, în special, în mediul rural.

În presa românească se menţionează că premierul de la Bucureşti, Victor Ponta, doreşte să transmită clar un mesaj de sprijin pentru reformele europene şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, care sunt nemulţumiţi de starea lucrurilor din ţară. „Eu cred că într-un moment atât de greu chiar trebuie să îi ajutăm, că n-are cine să-i ajute atât de repede în acest moment. Cred că în momente grele se dovedeşte dacă vorbele alea că „suntem fraţi” se şi aplică, vorbe au primit foarte multe”, a spus premierul român.

См. подробнее: http://politmoldova.com/guvernele-republicii-moldova-si-al-romaniei-se-intrunesc-in-sedinta-comuna.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

1 × пять =