Reuniunea comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti şi-a schimbat locaţia

Reuniunea comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti şi-a schimbat locaţia

Guvernul de la Chişinău va va avea şedinţa comună cu cel de la Bucureşti nu la Tulcea, cum s-a decis anterior, ci la Constanţa. Veronica Gherboveţchi, purtătoarea de cuvând a premierul Valeriu Streleţ, a declarat pentru IPN că partea română a luat decizia dată fără a aduce careva argumente.

În presa românească se menționează că premierul de la Bucureşti, Victor Ponta, doreşte să transmită clar un mesaj de sprijin pentru reformele europene şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, care sunt nemulţumiţi de starea lucrurilor din ţară. „Eu cred că într-un moment atât de greu chiar trebuie să îi ajutăm, că n-are cine să-i ajute atât de repede în acest moment. Cred că în momente grele se dovedeşte dacă vorbele alea că „suntem fraţi” se şi aplică, vorbe au primit foarte multe”, a spus premierul român.

Şedinţa comună, care are loc marţi, 22 septembrie, va începe la ora 10.00, când se vor reuni în plen membrii celor 2 cabinete de miniştri. Ulterior, cei doi prim-miniştri vor avea o conferinţă de presă comună.

См. подробнее: http://politmoldova.com/reuniunea-comuna-a-guvernelor-de-la-chisinau-si-bucuresti-si-a-schimbat-locatia.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

18 − 15 =