Streleț a discutat cu ambasadorul României pregătirea ședinței comune a guvernelor celor două țări

Streleț a discutat cu ambasadorul României pregătirea ședinței comune a guvernelor celor două țări

Aspectele principale cu privire la organizarea şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, ce va avea loc pe 22 septembrie, în România, la Tulcea, au fost discutate în ajun de premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, și ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca.

Premierul a menționat că ar dori ca în cadrul ședinței să fie discutate subiecte legate de identificarea domeniilor şi direcţiilor de valorificare a asistenţei financiare nerambursabile oferite de Guvernul român Republicii Moldova, posibilitatea dezvoltării unor noi parteneriate investiţionale, în special în sectorul energetic.

„Ne propunem să consolidăm relaţiile excelente pe care le avem cu România şi să valorificăm potenţialul de dezvoltare a acestora în diverse domenii de cooperare”, a declarat Valeriu Streleţ.

Ambasadorul Marius Lazurca şi-a exprimat convingerea că şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova va constitui un semnal important de sprijin şi încurajare pentru cetăţenii ambelor ţări.

”Este important ca Republica Moldova să aibă un guvern solid, trainic şi performant, cu un mandat deplin. Iar pe durata acestui mandat să puteţi acţiona ferm în realizarea obiectivului pro-european al Republicii Moldova”, a spus Ambasadorul României la Chişinău.

 

SURSA: Infotag

См. подробнее: http://politmoldova.com/strelet-a-discutat-cu-ambasadorul-romaniei-pregatirea-sedintei-comune-a-guvernelor-celor-doua-tari.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

тринадцать + двенадцать =