Moldova pe care încă nu am construit-o

Moldova pe care încă nu am construit-o

Cu ocazia aniversării independenţei RM, NOI.md continuă să relateze despre faptul unde ar fi putut ajunge Republica Moldova, dacă toate „obligaţiile la nivel înalt”, care au fost asumate în diferite perioade de guvern, ar fi fost respectate.

“Paradisul fiscal”

Se spune că la finele anilor 90 (în 1997 sau în 1998), Republica Moldova a încercat să se apropie de zonele off shore – în acest scop a fost elaborat un proiect de lege. Însă imediat ce structurile internaţionale au aflat despre acest proiect, documentul a şi fost dat uitării.

Totuşi, la începutul anilor 2000, experii insistau asupra faptului că RM trebuie să introducă elemente de off shore sau a impozitării preferenţiale. Potrivit lor, doar aşa ea îşi va putea găsi locul sub soare şi să atragă în ţară capitalul străin, care este foarte necesar pentru economia ei.

Şi iată în vara anului 2004, preşedintele Vladimir Voronin, susţinînd un discurs în faţa parlamentului în cadrul şedinţei de încheiere a seseiunii, a anunţat crearea în republică a unui regim special fiscal şi de înregistrare. Un fel de pradis fiscal, care va servi drept un magnet pentru atragerea investiţiilor şi va constitui un salt „într-o nouă dimensiune economică”.

Preşedintele a spus că guvernul şi parlamentul trebuie să adopte asemenea hotărîri, care ne vor permite deja în viitorul apropiat să „vorbim despre Moldova, ca despre o ţară cu un regim special fiscal şi de înregistrare, cu condiţii juridice avantajoase, ce diferă la orice nivel macroregional”.

Şi guvernul a introdus înregistrarea agenţilor economici la „ghişeul unic”, au fost reduse de cîteva ori tipurile de activitatelicenţiate, vestita „ghilotină” a pus cruce pe un şir de acte normative, cu ajutorul cărora se hrăneau funcţionarii. Iar apogeul „reformelor de tip nou”, anunţare de preşedinte, a devenie aşa-zisul „pachet liberal” de iniţiative economice din 2007.

În aprilie 2007, Vladimir Voronin a venit la guvern şi a declarat despre necesitatea „de a pune punct trecutului economic”. Preşedintele a propus construirea viitorului economic prin metode revoluţionare: legalizarea capitalului (contra 5% din suma declarată), amnistia fiscală, care trebuia să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2008.

Guvernul spera că legalizarea capitalului va scoate din umbră cel puţin 1 miliard de lei. Anularea datoriilor fiscale ale agenţilor economici faţă de buget în valoare de 2 miliarde lei, va „asana” întreprinderile. Iar cota zero la impozitul pe profir va contribui la modernizarea lor, la creşterea economică şi efectuarea investiţiilor în economie.

Reprezentanţii guvernului atunci relatau de la toate tribunele despre avantajele investirii în Moldova: despre regimul fiscal avantajos, situarea geografică avantajoasă a ţării şi atractivitatea invenstiţională (preferinţele comerciale autonome cu UE şi regimul de liber schimb cu CSI).

În general, făcînd bilanţul anului 2007, preşedintele Voronin a anunţat că Moldova se află în pragul unui boom investiţional. Însă în anul 2008, s-a declanşat criza financiar-economică mondială, care a nivelat toate rezultatele aşteptate ale Chişinăului. Boom-ul investiţional nu s-a mai produs: în locul impulsionării investiţiilor acestea au scăzut.
În 2012, Alianţa pentru Integrare Europeană, la insistenţa FMI, a reintrodus impozitul pe profit pentru persoanele juridice. Iar presiunea fiscală a început să crească. Astfel, a fost pusă crucea pe proiectul „paradisului fiscal”.

Abatoarele europene

În februarie 2007, în cadrul realizării cursului spre integrare europeană, guvernul a decis că pînă în anul 2010, în Moldova vor apărea abatoare de tip european. Acest fapt era prevăzut în planul de măsuri privind crearea reţelei de abatoare în perioada 2007-2010.

La acel moment, în ţară funcţionau 138 de abatoare. Dar, precum a declarat ministrul agriculturii Anatolie Gorodenco, dotarea tehnică a lor, în mare parte, lăsa de dorit. Potrivit ministrului, republica avea nevoie de o reţea de abatoare de capacitate mică şi medie, unde nu doar vor fi sacrificate animalele sau va fi procesată carnea în semifabricate şi salamuri, dar care vor procesa şi subprodusele în materie primă pentru nutreţuri combinate sau pentru industria farmaceutică.

Costul proiectului de construcţie a abatoarelor conform standardelor UE era estimat la 80 de milioane de euro. Unii întreprinzători italieni au promis să contribuie la realizarea acestui proiect. Însă nu a fost să fie – implementarea proiectului a fost impiedicată, iniţial, de criza economică, apoi de cea politică.

Deşi au proclamat integrarea europeană drept singura direcţie corectă şi chiar planificau să trimită o cerere de aderare a Moldovei la UE, actualele autorităţi liberal-democrate nu au ajuns încă la abatoarele europene. Cu toate că aceasta este una dintre multiplele condiţii, înaintate de Uniunea Europeană.

Ce ne costă să construim o centrală electrică cu termoficare?

Dacă ar fi implementate toate hotărîrile guvernului privind construcţia noilor staţii electrice, Republica Moldova deja s-ar fi transformat într-o ţară generatoare de energie electrică în exces. Ca Armenia sau Belgia. Reieşind din hotărîrile guvernului, astăzi, în Moldova ar fi trebuit să existe cel puţin 6 sau 7 CET-uri noi.

În 2001, cabinetul de miniştri a dat undă verde pentru construcţia centralei termoelectrice la Ceadîr-Lunga. Aceasta era deja a patra tentativă de a construi în ţară o nouă CET. Anterior, guvernul a aprobat construcţia staţiei electrice la Budeşti (planul a fost elaborat de compania franceză “De Commercialisation et de Represetation”), Orhei, şi Căuşeni (proiectul companiei germane „Siemens”).

CET de la Ceadîr-Lunga trebuia să devină una dintre cele mai puternice din ţară – capacitatea ei putea constitui 150-220 mWt. Autorii proiectului spuneau că această CET nu doar va asigura în totalitate autonomia găgăuză cu energie electrică, dar şi regiunile vecine, şi va spori producţia energiei electrice locale cu 10-15%.
Antreprenorul general al şantierului trebuia să fie compania italiano-elveţiană “Celtica Ambiente”,care în afara termocentralei de la Ceadîr-Lunga mai intenţiona să construiască o staţie electrică la Briceni (10 mWt, costul proiectului – $13 milioane) şi să reconstruiască centrala de la Taraclia.

Despre disponibilitatea de a construi staţia electrică la Ceadîr-Lunga au anunţat la începutul anului 2000 şi investitorii turci.

Compania americană „Redeco”, care pe atunci efectua lucrări de prospecţie a gazelor în sudul ţării, avansa ideea construţciei a 6 sau 8 staţii de capacitate mică. Iar investitorii din Sankt-Peterburg intenţioneau să transforme cazangeria din Taraclia în CET, care urma să acopere nu doar necesităţile sudului în energie electrică, dar şi să vîndă surplusul la vecini.

În aprllie 2002, guvernul a adopat o nouă hotărîre pe această temă – privind construcţia la Bălţi, de către compania spaniolă „Bresson International” a unei staţii electrice private cu ciclu mixt de producţie, cu capacitatea de 120-150 mWt.

Următoarea etapă a „acutizăriii electroenergetice” a fost în 2004. Atunci guvernul i-a permis grupului internaţional de companii „Itera” să utilizeze pentru construcţia CET lîngă Burlăceni, raionul Cahul 41,03 ha de terenuri arabile, pe care compania „Itera” le răscupărase deja de la foştii proprietari.

Piatra de temelie pentru construcţia viitoarei CET a fost pusă la finele lunii septembrie 2004. Se presupunea că capacitatea staţiei de la Burlăceni va fi de 450 de megawaţi, volumul investiţiilor $250-280 milioane, iar finalizarea construcţiei era planificată pentru 2007.

În 2008, concernul ceh J&T şi-a anunţat intenţia de a construi o CET la Ungheni, capacitatea de 350 mWt. Proiectul presupunea investiţii de 615 milioane de euro.

Semnînd contractul cu J&T, partea moldovenească s-a obligat să păstreze tăcerea, de aceea despre acest proiect nu s-a ştiut prea multe.Circulau zvonuri că în cadrul negocierilor au apărut unele divergenţe din cauza unor probleme funciare.Şi că cehii insistau ca RM să le ajute la negocierile cu România privind exportul de energie electrică, ce va fi produsă la noua CET.

În februarie 2010, premierul Vladimir Filat a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Cehia. La întrevedere a participat şi noul ambasador al acestei ţări în RM Jaromir Kvapil, care şi-a exprimat speranţa că în următorii trei ani – perioada mandatului său de ambasador – acest proiect va fi complet finalizat. Însă, deocamdată, despre CET din Ungheni nu se aude nimic.

Cea mai recentă declaraţie privind construcţia în Moldova a unei staţii electrice datează cu 2011. Atunci, în cadrul întrevederii ministrului economiei Valeriu Lazăr cu Ambasadorul SUA Asif Chaudry a fost anunţată intenţia companiei americane TEC Power de a construi în Moldova o staţie termoelectrică puternică (CTE). Volumul total al investiţiilor era estimat la $120 de milioane. Interlocutorii au convenit că posibilitatea construcţiei centrale va fi examinată de un grup special de lucru. Cu aceasta totul s-a încheiat.

Aşa că în ultimii douăzeci de ani, au fost examinate şi adoptate o mulţime de proiecte de construcţie în Moldova a staţiilor electrice pentru asigurarea securităţii energetice a ţării, însă rezultatul este nul.

Conform Conceptului de dezvoltare şi Schemei de amplasare a staţiilor electrice pe teritoriul Republicii Moldova pentru de perioada de pînă la 2010, adoptat în 2003, pînă în 2010, CET-urile moldoveneşti trebuiau să asigure pînă la 70% din consumul de energie electrică din republică.

Însă în 2015, capacităţile din ţară continuă să genereze doar 25-30% din necesarul de energie electrică. Iar guvernul îşi asumă oblgaţii privind asigurarea securităţii energetice a ţării, la fel ca şi 20-15-20-5 ani în urmă.

Termosuri chineze, asamblate în Moldova

În noiembrie 2000, guvernul a adoptat hotărîrea „Cu privire la aprobarea planului de măsuri concrete privind realizarea înţelegerilor, stabilite în cadrul vizitei preşedintelui Petru Lucinschi în China”. În planul aprobat au fost incluse 24 de proiecte de diferită orientare.

Precum scria atunci presa, realizarea propunerilor din partea Chinei va soluţiona pe teplin practic toate problemele Moldovei: şomajul, creşterea exportului, asigurarea cu comenzi a întreprinderilor ce staţionau, crearea noilor produse, dar şi impulsionarea economiei, în general.

Proiectele incluse în document prevedeau crearea în Moldova a producţiei mixte de tălpi pentru încălţăminte, a capacelor, „twistoff”, deschiderea la Chişinău a unui centru de medicină netradiţională, construcţia unei fabrici de fabricare a termosurilor de tip chinez.

Ideea construcţiei fabricii de producere a termosurilor a apărut în anul 1998, cînd Chişinăul şi Pekinul au semnat un acord de cooperare şi au devenit oraşe înfrăţite. Se presupunea că Chişinăul va oferi spaţii pentru viitoarea întreprindere, iar chinezii – echipament şi tehnologii.

De asemenea, partea chineză îi propunea Chişinăului să organizeze împreună cu întreprinderile fostului complex industrial-militar producţia în zona economică libere Shenzhen a producţiei electronice. China era dispusă că iniţieze producţie de articole din porţelan şi faianţă. Să coopereze cu întreprinderile moldoveneşti în domenuil farmaceuticii, să creeze o ÎM sau chiar să construiască în RM o întreprindeze chineză. De asemenea, să producă biciclete, scootere, pastă de dinţi, chibrituri, unele timpuri de cosmetice, jucării.

Pentru aceste proiect, precum afirmau atunci funcţionarii de la guvern, era posibilă acordarea unor credite preferenţiale de către guvernul chinez. Însă din toate propuneri a fost implementat, se pare, doar proiectul de construcţie a fabricii de producere a capacelor „twistoff”.

Ecartamentul european

Prima cale ferată electrificată cu ecartament european trebuia să devină tronsonul Ungheni-Chişinău. Acest proiect are aproape 20 de ani, iar guvernul tot promite că mai este încă puţin şi calea ferată cu ecartament european va apărea, în sfîrşit, în Moldova.

La timpul său, filiala corporaţiei multinaţionale de transport “Militzer&Munsh”, care a propus să ia în concesiune tot transportul de mărfuri, a promis elictrificarea căii ferate de la Ungheni pînă la Bender şi să majoreze viteza trenurilor pînă la 90-120 km/oră. În anul 2002, la Chişinău a venit o delegaţie a CFR care era gata să construiască cu 250 de milioane de euro tronsonul Ungheni-Chişinău cu ecartament european.

În 2007, în acest proiect s-au inclus şi cehii – a fost creat un grup de lurcru din specialişti moldoveni şi cehi, care timp de doi ani urma să elaboreze proiectul şi să identifice sursele de finanţare a căii ferate cu ecartament european. În 2012, guvernul a început să vorbească din nou despre interesul Bucureştiului.

în cadrul primei şedinţe comune a guvernelor celor două ţări, care a avut loc la Iaşi, pe 3 martie 2012, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumuriulor din Moldova Anatol Şalaru şi ministrul transportului şi infrastructurii din România Alexandru Nazare au convenit că România va ajuta RM să găseascî finanţare internaţională a proiectului de construcţie a tronsonului de cale ferată Ungheni-Chişnău cu ecartament european.

În timp ce în jurul proiectului de cale ferată Ungheni-Chişinău continuă dansurile rituale, un segment mic cu ecartament european, totuşi, a apărut. În septembrie 2014, în portul „Giugiuleşti” a fost lansat oficial primul tronson de calre ferată din Moldova (dacă nu ţinem cont de cel demontat în 1996) cu ecartament european, care a unit reţeaua de cale ferată din Moldova cu cea din România. Lungimea acestuia a constituit 600 de metri.

См. подробнее: http://politmoldova.com/moldova-pe-care-inca-nu-am-construit-o-2.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

3 × 1 =