Obligativitatea aplicării ștampilei ar putea fi anulată pentru antreprenori

Obligativitatea aplicării ștampilei ar putea fi anulată pentru antreprenori

Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de lege care prevede anularea obligativității aplicării ștampilei pentru antreprenori. Astfel, procedura care în prezent este obligatorie pentru antreprenori, va deveni una opțională și va reduce cu aproximativ 30 la sută costurile de deschidere a unei afaceri în Republica Moldova.

„În contextul dezvoltării tehnologiilor moderne, ștampila aplicată pe un document nu mai garantează veridicitatea actului. În acest sens, ștampila umedă devine un exercițiu rudimentar ce trebuie înlocuit cu alte metode de identificare” a explicat ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari.

Prim-ministrul Valeriu Streleț a apreciat această inițiativă. „Proiectul de lege ne va permite să mărim viteza de înregistrare a întreprinderilor, care este un indicator important în analiza „Doing Business”, și va stimula inițiativa privată. Atunci când există idei, inițiative de dezvoltare, trebuie să existe cât mai puține impedimente”, a menționat Premierul.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, împreună cu reprezentanții societății civile și cei ai cercurilor profesionale, la inițiativa Consiliului Economic al Prim-ministrului.

La elaborarea proiectului de lege s-a analizat experiența țărilor europene (Anglia, Franța, Olanda, Germania, Belgia) în domeniu, dar și cea a Statelor Unite ale Americii. Exemplul acestor state arată că, anularea obligativității aplicării ștampilei, va facilita dezvoltarea antreprenoriatului și va contribui la evoluarea comerțului local și transfrontalier.

Documentul urmează să fie examinat de către Parlament.

 

SURSA: NOI.MD

См. подробнее: http://politmoldova.com/obligativitatea-aplicarii-stampilei-ar-putea-fi-anulata-pentru-antreprenori.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

пять × пять =