Global Research, despre „dictatura oligarhilor în frunte cu Plahotniuc” şi transformarea Moldovei în stat feudal

Global Research, despre „dictatura oligarhilor în frunte cu Plahotniuc” şi transformarea Moldovei în stat feudal

Moldova, o ţară mică şi strâns legată de Rusia, este o componentă importantă a evoluţiilor din Europa de Est. De la prăbuşirea Uniunii Sovietice, SUA şi Uniunea Europeană şi-au lărgit influenţa în Moldova prin sprijinirea partidelor politice şi a mişcărilor sociale, încurajând participarea Chişinăului în blocurile lor comerciale şi crescând cooperarea în domeniul securităţii prin alianţele lor militare.

În plus, în 1992 Transnistria, practic, s-a rupt de Republica Moldova şi de atunci s-a autoadministrat ca teritoriu independent. Un element important al stabilităţii în regiune este o misiune rusească de menţinere a păcii, amplasată acolo. În acest sens, elitele moldoveneşti au tot oscilat între Rusia şi Occident până în 2009 pentru a obţine condiţii cât mai bune pentru ele însele.

Etapa actuală în istoria RM a început în aprilie 2009, când rezultatele alegerilor parlamentare, câştigate de Partidul Comuniştilor, au fost contestate de opoziţia pro-occidentală. Situaţia a escaladat în revolte grave în capitală, când susţinătorii opoziţiei au luat cu asalt şi au dat foc clădirii Parlamentului. Oligarhii moldoveni, cu sprijinul birocraţiei vestice, au favorizat integrarea în UE. Deşi poliţia a recâştigat controlul, guvernarea a fost destabilizată şi nu a putut să câştige suficient sprijin în Parlament de a alege preşedintele ţării. În alegerile ulterioare din august 2009, Partidul Comuniştilor a câştigat din nou cel mai mare număr de voturi, însă trei partide de opoziţie, pro-occidentale, au câştigat împreună cel mai mare număr de locuri şi guvernat ţara prin diferite aranjamente de coaliţie.

De atunci, situaţia din Republica Moldova a fost polarizată între coaliţia partidelor dreapta proeuropene şi partidele de stânga, în special comuniştii şi socialiştii, care au optat împreună pentru o politică externă de neutralitate şi multi-vectorială. Guvernele pro-occidentale au urmat totuşi un curs puternic proeuropean şi în 2013 au convenit asupra unui Acord de Asociere cu UE, ale cărei condiţii sunt foarte asemănătoare cu cele din Acordul de asociere UE semnat cu Ucraina. De altfel, Moldova, ca şi Ucraina, nu a reuşit să prospere economic de la proclamarea independenţei, şi din una dintre cele mai prospere republici sovietice a ajuns, eventual, cea mai săracă ţară din Europa.

Dezamăgirea este în creştere în Republica Moldova, pe fondul cursului pro-occidental pe care l-a luat guvernarea. Sprijinul pentru aderarea la UE a scăzut de la 70% în 2007 la doar 40%, în contrast cu 50% care susţin aderarea la Uniunea Eurasiatică. În plus, în ultimele alegeri parlamentare de pe 30 noiembrie 2014 cel mai mare număr de voturi (20,51%) au fost câştigate de Partidul Socialiştilor, care este antieuropean.

Trei partide pro-occidentale au câştigat împreună 45,63%. Dar liderul campaniei electorale, partidul anti-european „Patria”, a fost exclus ilegal din cursa electorală cu 70 de ore înainte de alegeri. Partidul Comuniştilor a venit al treilea, cu 17,48%, iar în scurt timp liderul partidului, Vladimir Voronin, a trecut de partea oligarhilor, trădându-şi electoratul. Forţele oligarhice au obţinut astfel din nou controlul în Parlament.

Guvernarea de la Chişinău şi oligarhii, în frunte cu bine-cunoscutul oligarh din Moldova, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, au şlefuit calea propriilor interese prin vânzarea resurselor ţării şi prin manevrarea banilor oferiţi de Uniunea Europeană sub acoperirea retoricii liberale. Rezultatul este deprecierea bruscă a economiei Moldovei în ultimii ani, în detrimentul oamenilor. Având în vedere acest lucru, autorităţile RM au creat o tensiune politică internă şi reprimarea oricăror semne de disidenţă.

Situaţia de criză politică şi lupta cu aşa-numita mână a Moscovei le permite să justifice o corupţie absolută şi să explice dezastrul din economie. Un exemplu al acestei abordări ar putea fi acţiunile fostului prim-ministru Iurie Leancă. În perioada în care era premier, Guvernul său a dat credite de aproximativ 1 miliard de dolari către trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, timp de trei luni.

O mare parte din aceşti bani a fost iniţial împrumut al UE. Creditele nu au fost restituite. Leancă i-a ajutat pe oligarhii Ilan Shor şi Vladimir Plahotniuc să fure banii din Banca Naţională a Moldovei prin intermediul acestor bănci. Astfel, oligarhii au transformat Republica Moldova într-un stat feudal în care aproximativ 50 la sută din populaţia de sex masculin lucrează în străinătate, în timp ce familiile lor sunt aproape ostatici în Republica Moldova. Sistemul corupt al dictaturii oligarhice blochează orice posibilitate a oamenilor de a depăşi acest sistem. Dar un număr de oameni mai încearcă să o facă…

Global Research

См. подробнее: http://politmoldova.com/global-research-despre-dictatura-oligarhilor-in-frunte-cu-plahotniuc-si-transformarea-moldovei-in-stat-feudal.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

18 + пять =