Doar cu declaraţii incendiare nu-i poţi veni de hac unui regim oligarhic

Doar cu declaraţii incendiare  nu-i poţi veni de hac unui regim oligarhic

Declaraţia a fost făcută de politologul Victor Josu în contextul articolului extrem de critic al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland care susţine că în Moldova „corupția rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor”.

„Oficialii europeni devin pur și simplu șocați când află despre matrapazlâcurile ce se fac sub guvernarea partidelor pe care tot dânșii, anterior, le-au calificat drept „proeuropene” și purtătoare ale „istoriei de succes”. În acest sens, concluzia secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, precum că Republica Moldova este un stat pe marginea prăpastiei, capturat de oligarhi, şi riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei ar fi fost chiar amuzantă, dacă situația de la noi din țară, într-adevăr, nu s-ar prezenta prost de tot”, a declarat Victor Josu pentru agenţia MOLDNEWS.

Potrivit politologului, „la asemenea declarații emoționante, cum e cea a domnului Jagland, s-ar potrivi ca răspuns celebra frază a lui Antonie de Sain-Exupéry, nițel inversată: „Sunteți responsabili pentru cei pe care i-ați îmblânzit”. Sau credeați că i-ați îmblânzit”.

„Cert este că doar cu declarații incendiare, chiar dacă ele sunt sonorizate de oficiali de rang înalt, nu-i poți veni de hac unui regim oligarhic. El poate dispărea doar odată cu înlăturarea de la putere a celor pe care noi îi definim ca oligarhi. Greu de spus dacă Secretarul general al CoE sau alți demnitari din UE sau SUA conștientizează acest lucru. Deocamdată putem spune doar că enervarea lor este simptomatică. Urmează să vedem în ce măsură Occidentul, care de facto administrează Republica Moldova, este gata să treacă de la vorbe la fapte”, susţine Josu.

La 10 august, în publicaţia americană „The New York Times” a apărut articolul cu denumirea: „Bring Moldova Back From the Brink” (Îndepărtaţi Moldova de la marginea prăpastiei), semnat de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland care face nişte declaraţii fără precedent în adresa conducerii Moldovei.

În articol, Jagland constată că Republica Moldova „rămâne încă în mâna oligarhilor”, fiind un „stat capturat care trebuie reîntors cetăţenilor”. Potrivit oficialului european, „în ultimii şase ani s-a făcut puțin pentru a face economia și instituțiile țării să devină mai deschise. Corupția rămâne endemică și statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile extrem de mici au făcut ca sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune”.

Jagland consideră că pentru redresarea situaţiei, „trebuie imediat să înceapă înlăturarea din instituțiile publice a oficialilor corupți”. „Autoritățile de aplicare a legii trebuie să facă orice pentru a aresta persoanele responsabile de fraude bancare masive”, cere secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

См. подробнее: http://politmoldova.com/doar-cu-declaratii-incendiare-nu-i-poti-veni-de-hac-unui-regim-oligarhic.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

18 − 17 =