Consiliul Suprem de Securitate, constituit într-o nouă componenţă

Consiliul Suprem de Securitate, constituit într-o nouă componenţă

Preşedintele Timofti a semnat un decret prin care a fost instituită o nouă componenţă a Consiliului Suprem de Securitate. Şi după cum a devenit o normă deja în RM, în CSS au fost incluşi şi liderii partidelor din AIE. 

Conform decretului, preşedinte al CSS este Nicolae Timofti, preşedinte al Republicii Moldova, comandant suprem al Forţelor Armate, iar secretarul Consiliului este Alexei Barbăneagră, consilierul prezidenţial în domeniul Apărării şi al Securităţii Naţionale.

Din componenţa CSS mai fac parte:

Arapu Anatol, ministru al Finanţelor;
Balan Mihai, director al Serviciului de Informaţii şi Securitate;
Balan Oleg, ministru al Afacerilor Interne;
Candu Andrian, preşedinte al Parlamentului;
Chetraru Viorel, director al Centrului Naţional Anticorupţie;
Duca Gheorghe, preşedinte al Academiei de Ştiinţe;
Gherman Natalia, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
Gurin Corneliu, procuror general;
Păduraru Ion, secretar general al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova;
Streleţ Valeriu, prim-ministru;
Şalaru Anatolie, ministru al Apărării;
Untilă Veaceslav, preşedinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului;
Ghimpu Mihai, preşedinte al fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal;
Lupu Marian, preşedinte al fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat;
Filat Vladimir, preşedinte al fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat.

См. подробнее: http://politmoldova.com/consiliul-suprem-de-securitate-constituit-intr-o-noua-componenta.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

2 + восемнадцать =