Valeriu Streleț — noul candidat al PDLM la funcția de premier

Valeriu Streleț - noul candidat al PDLM la funcția de premier

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a avansat luni o nouă propunere pentru funcția de premier după ce candidatura ministrului în exercițiu al educației, Maia Sandu, nu a fost agreată de partenerii de coaliție. Noul candidat al PDLM este Valeriu Streleț (45 de ani), vicepreședinte al formațiunii și deputat în parlamentul Republicii Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul PLDM, Vlad Filat, după cum transmite Unimedia.

”Maia Sandu a avut toată susținerea PLDM, dar din păcate nu a fost agreată de către partidele din cadrul Alianței. Eu regret că nu a atins acest consens. Valeriu Streleț va avea tot sprijinul necesar”, a declarat Vlad Filat, potrivit sursei citate.

PLDM, formațiune căreia îi revine funcția de premier conform acordului de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană-3, a propus-o săptămâna trecută pe Maia Sandu, dar negocierile cu Partidul Democrat și Partidul Liberal au intrat în impas după ce ea a înaintat o serie de condiții, între care schimbarea conducerii Băncii Naționale, demiterea procurorului general, un plan de măsuri anticriză.

 

SURSA: agerpres.ro

См. подробнее: http://politmoldova.com/valeriu-strelet-noul-candidat-al-pdlm-la-functia-de-premier.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

5 + пятнадцать =