Moldova va lansa curse aeriene spre India și Maroc

9d794e01d9f34b1884f0c99699bdb281

Republica Moldova va semna acorduri interguvernamentale privind operarea serviciilor aeriene cu India și Maroc.

 Guvernul a aprobat inițierea negocierilor pe marginea semnării acestor documente, relatează NOI.md.

Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, la etapa actuală au fost înregistrate numeroase cereri de la companiile aeriene și cetățeni pentru operarea curselor aeriene în/din India. Această cursă va genera un trafic de pasageri către Republica Moldova și, totodată, prin intermediul țării noastre, spre alte destinații, stimulînd astfel turismul și creșterea economică.
Acordul cu Marocul urmează să stabilească pentru prima dată relații de cooperare în domeniul transporturilor aeriene dintre ambele state. Semnarea unui astfel de document va permite deschiderea pieței serviciilor aeriene din Republica Moldova și diversificarea destinațiilor din Aeroportul Internațional Chișinău, facilitînd accesul în Africa de Nord.

Guvernul a aprobat, de asemenea, inițierea negocierilor privind semnarea unui acord de cooperare în domeniul transportului feroviar cu Azerbaidjanul.

noi.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

8 + девятнадцать =