Mai mulţi conducători din instituţiile statului vor fi demişi

Mai mulţi conducători din instituţiile statului vor fi demişi

Dacă partenerii noştri de negocieri sunt sinceri, până la sfârşitul lunii vom avea Guvern, a declarat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, la finalul rundei de negocieri de luni seara, 13 iulie, în formatul PLDM-PDM-PL, transmite IPN.

„Discutăm calm şi liniştit. Mâine va începe lucrul şi pe linia experţilor. Sper ca partenerii de negocieri să fie sinceri. Dar în politică e posibil orice. Când vedem că începem să nu ne înţelegem, amânăm lucrurile pentru a doua zi, oricum suntem trei, care avem păreri şi viziuni diferite. Însă asupra unor lucruri avem păreri comune, cum ar fi continuarea procesului de integrare europeană, lupta cu corupţia, continuitatea reformelor”, a declarat Ghimpu.

Liderul liberal a spus că în cadrul negocierilor se poartă discuţii şi în privinţa procurorului european. „Căutăm o modalitate cum am putea realiza acest lucru. Dar cred că la ziua de astăzi nu doar procurorul general trebuie schimbat. Vor fi făcute schimbări în toate instituţiile statului, unde s-au aciuat la călduţ, iar lumea nu cunoaşte toată realitatea şi dă vina pe deputaţi pentru că instituţiile statului nu lucrează. Noi, deputaţii, fiind aleşi, trebuie să-i demitem, să facem schimbări, să asigurăm funcţionarea instituţiilor statului”, a spus Mihai Ghimpu.

См. подробнее: http://politmoldova.com/mai-multi-conducatori-din-institutiile-statului-vor-fi-demisi.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

пять − 4 =