Liderii celor 28 de state membre UE caută președintele viitoarei Comisii Europene

250x0_1Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au încercat să găsească, aseară, 27 mai, reuniți, la un dineu, în cadrul unui summit „informal“, un răspuns la ascensiunea partidelor populiste și extremiste și au avut primele schimburi de opinii privind nominalizarea președintelui viitoarei Comisii Europene.

Pe agendă s-au mai aflat și alegerile prezidențiale din Ucraina, dar este clar că cea mai mare parte a discuțiilor a fost rezervată alegerilor europarlamentare, nominalizării unui președinte al Comisiei Europene care să-i succeadă lui Jose Manuel Barroso, precum și stabilirii unui algoritm de împărțire a portofoliilor de comisar, și nu numai.

Această din urmă sarcină este, probabil, unul din cele mai complicate lucruri din lume, pentru că trebuie să țină seama simultan de interesele statelor individuale, ale statelor mari și celor mici, ale diverselor regiuni europene și, bineînțeles, ale grupurilor politice. Și nu e vorba numai de pozițiile de comisari (o prioritate având portofoliile economice), ci și de cea de președinte al Consiliului European, care îl va înlocui pe Herman van Rompuy, de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă, care o va înlocui pe Catherine Ashton, și de președinte al Eurogrupului.

Urmează așadar un lung șir de negocieri, oferte și contraoferte, schimburi și permutări la capătul căruia ar trebui, teoretic, să rezulte viitorul guvernământ european de la Bruxelles. Este infinit mai complicat decât o schimbare de administrație la Washington, unde 40-50.000 de oameni sunt înlocuiți cu alții noi. În Europa fiecare trebuie să primească ceva, astfel încât să se simtă tratat corect, iar România nu a experimentat nimic de felul acesta, având în vedere că a aderat în timpul primei Comisii Barroso, iar în 2009 nu a fost vorba decât de o reînnoire de mandat. Este nevoie de negociatori la multe niveluri guvernamentale și la toate ministerele, iar cine spune că știe ce are de făcut minte.

Cine va fi președintele Comisiei?

Lucrurile se complică și mai mult pentru că, în virtutea Tratatului de la Lisabona, Parlamentul va vota candidatul propus de Consiliu. Este un vot limitat, dar este un vot care nu mai poate fi ocolit. Altfel spus, șefii de stat sau de guvern (care nu sunt obligați să se supună votului la europarlamentare, ci doar să „țină seama” de el) vor propune noul președinte, iar Parlamentul este obligat să supună votului acest nume și nu altul. Pentru a forța lucrurile, partidele europene au nominalizat „candidați” la șefia Comisiei, așa-numiții spitzenkandidaten, dintre care „favoriți” au fost Jean-Claude Juncker din partea Popularilor Europeni și Martin Schulz din partea socialiștilor, dar adevărul este că ei nu erau favoriți la nimic pentru că membrii Consiliului nu sunt obligați să îi nominalizeze.

De altfel, nici Angela Merkel, nici alți lideri europeni importanți nu au fost deloc încântați de ideea de spitzenkandidat. Și chiar a doua zi după alegeri, premierul David Cameron a început să dea telefoane liderilor europeni pentru a-i convinge că nominalizarea lui Juncker este „absolut inacceptabilă”. Cameron vede în Juncker un european federalist de tip vechi și dorește un președinte care să susțină sau măcar să fie deschis la propunerile sale de reformare a UE, de limitare a puterii ­Bruxelles-ului și de repatriere a unor puteri care să-i permită să argumenteze la referendumul din 2017 pentru rămânerea Marii Britanii în UE. Conservatorii lui ­Cameron nu sunt parte a PPE, dar nici liderul de facto al celui mai mare partid european, Angela Merkel, nu s-a arătat prea entuziasmată, ea declarând că „deocamdată mergem cu Juncker”.

Cameron ar putea beneficia de sprijinul neașteptat al președintelui François Hollande, care după victoria Frontului Național a schimbat la 180 de grade poziția europeană a Franței. Hollande a apărut luni seară la televizor, unde a afirmat că „Europa a devenit ilizibilă, îndepărtată şi, pentru a spune tot, de neînţeles, chiar şi pentru state. Acest lucru nu poate să mai dureze. UE trebuie să fie simplă, clară pentru a fi eficientă și trebuie să se retragă acolo unde nu este necesară”. Franța, marea campioană a integrării fără rest și adversară a Europei à la carte, a descoperit, sub presiunea FN, virtuțile interguvernamentalismului.

Orice nume va reieși în urma negocierilor, el va reprezenta o bună indicație privind direcția în care o va lua reforma UE: spre „Statele Unite ale Europei” sau spre o „Europă a Națiunilor” în care statele naționale vor juca un rol mai mare.

romanialibera.ro

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

8 − 7 =