SUA și România împing Moldova în UE


e28fdcc54f7f4e67bbe2324484370350

România discută cu SUA o accelerare a parcursului European al Moldovei printr-o ”sinergie sporită cu SUA în cadrul unor proiecte bilaterale în domenii de interes comun”.

România discută cu SUA o accelerare a parcursului European al Moldovei printr-o ”sinergie sporită cu SUA în cadrul unor proiecte bilaterale în domenii de interes comun”.

 Potrivit unui comunicat al MAE-ului român, subiectul a fost abordat în timpul întrevederii de la București a Ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean cu senatorul american Robert Corker, liderul grupului republican din Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA, care efectuează o vizită în Europa Centrală şi de Est.Ministrul român a informat cu privire la demersurile României în sprijinul consolidării securităţii energetice a Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens importanţa gazoductului Iaşi-Ungheni. A salutat vizita recentă în Republica Moldova a senatorului Robert Corker, un semnal politic de solidaritate binevenit, şi a evidenţiat necesitatea consolidării măsurilor de sprijin din partea SUA, inclusiv la nivelul Congresului, pentru autorităţile de la Chişinău.

De menționat că agenda discuţiilor celor doi  a inclus Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, situaţia de securitate din imediata vecinătate a României, Summit-ul NATO din Marea Britanie, cu accent asupra relaţiei transatlantice şi politicii de extindere a Alianţei

epresa.md


Loading...