Viața sau moartea politică. De ce partidele pleacă împreună cu liderii

Viața sau moartea politică. De ce partidele pleacă împreună cu liderii

Partidele din țara noastră se nasc și mor atît de repede, încît noi nu întotdeauna reușim să le urmărim ciclul de viață, iar unele pur și simplu nu le observăm.

Pe fundalul acestora, Partidul Comuniștilor părea un gigant de neînvins. Însă și acest colos a căzut, în pofida faptului că alegătorul a rămas. Mai mult, electoratul s-a pomenit în postura unei fete decente, care, surprinzător, a mers pe mîini.

Experții vorbesc despre faptul că în orice țară, nu doar a noastră – partidele se dezvoltă sinusoidal. Alegătorii îi susțin pe unii și îi ignoră pe alții, pînă cînd nu se schimbă condițiile și partidele puterii nu mai satisfac cerințele societății la moment. Spre exemplu, în SUA sunt două partide, care ajung, periodic, la putere, în funcție de situație și de doleanțele alegătorilor. În Moldova, de asemenea, societatea, practic, se împarte în două, însă partide sunt cu mult mai multe.

Diferența dintre democrațiile mature și cele emergente, în opinia experților noștri, constă în faptul că în democrațiile mature politicienii deja s-au adaptat la „fluxurile” și „refluxurile” dragostei poporului, de aceea, periodic, își schimbă liderii, păstrîndu-și partidul. Pleacă chiar și cei mai mari: Winston Churchill, Margarete Thatcher, chiar și unificatorul Germaniei Helmut Kohl au fost nevoiți să plece. Dar partidele lor s-au păstrat.

În țările în curs de dezvoltare cu așa-zisa democrație emergentă, ca în Moldova, se schimbă partidele, dar nu liderii. Deși sunt și excepții. Să ne amintim istorica despre Partidul Democrat – Dumitru Diacov s-a orientat la timp și a plecat în umbră, înaintîndu-l pe Marian Lupu și oferindu-i, astfel, a doua viață partidului.

Însă în majoritatea cazurilor, liderii moldoveni își „deschid” partide și le dau viață, însă, în esență, liderii „închid” aceste partide, lipsindu-le de energia sa, dar nu le permit altora să le ia locul. În consecință, viabilitatea partidului depinde de faptul cît de puternic este liderul, pentru „a-și aranja” toți adepții, a le găsi locuri călduțe, sau „o parohie”.

Partidele au nevoie de finanțare pe termen scurt și acest fapt devine mai important decît întărirea și dezvoltarea țării. De aceea, ele se rup, în disperare, spre putere, pentru a fi mai aproape de fluxurile financiare, inclusiv de cele de peste hotare. De aceea, de fiecare dată, cînd se schimbă guvernarea, se întreprind noi „reforme”, sunt adoptate noi legi și se schimbă regulile jocului. Partidele moldovenești mai sunt numite și proiecte de afaceri, sau SRL – societăți cu răspundere limitată a liderului.

Partidul Comuniștilor a ocupat un timp îndelungat poziția de lideri, deoarece acesta este, probabil, singurul partid, care a avut o atitudine serioasă față de soluționarea problemelor statului și a cerințelor societății, ocupîndu-se în paralel cu construcția de partid. Ținînd cont de cele 50%, de partid chiar și în alegerile parlamentare din 2009, după două mandate de guvernare, ea unea nu doar electoratul de stînga, dar și lua și o parte considerabilă a centrului, adică, în esență, acesta era un partid al poporului.

Însă către alegerile parlamentare din 2014, comuniștii și-au pierdut considerabil pozițiile, iar alegerile locale din anul curent au arătat că din măreția de altă dată a partidului nu a rămas nici urmă. Ce s-a întîmplat? În opinia experților noștri, acesta este un proces obiectiv firesc pentru „o democrație emergentă”, pe de o parte, „valul” comuniștilor a trecut, iar pe de alta – în partid au avut loc doar modificări distrugătoare.

Vladimir Voronin este, într-adevăr, un mare politician moldovean, el a făcut multe pentru această țară. Însă în interiorul partidului au crescut noi lideri, cărora li s-a făcut strîmt, și nu exista o ieșire. Au început conflictele, apoi sciziunea și destrămarea. Aflarea îndelungată la putere a condus la faptul că funcționarii de partid au început să folosească scheme controversate. Toate acestea au avut un impact asupra imaginii liderului, care a obosit și a început să gafeze. În final, nu a plecat liderul, dar pleacă partidul.

Însă electoratul partidului, chiar și dezbinat, a rămas și el are cerințe. Experții vorbesc despre diferențele dintre electoratul de stînga și cel pro-occidental – cel prorusesc tinde să exagereze rolul liderului în istorie. Oamenii văd ce se întîmplă în Rusia, în Belarus, unde liderii puternici își țin țările departe de „haosul democratic” și nu înțeleg de ce la noi nu e la fel.

Cînd Partidul Comuniștilor a început să se îndepărteze de principiile sale, de lupta pentru drepturile celor asupriți și jigniți, el a început să-și piardă electoratul. „Iar cînd alegătorii au văzut că în Voronin poate scuipa orice Petrenko, ei au început să caute un alt lider, înseamnă – alt partid”.

Apropo, în Moldova nu doar electoratul de stînga prorusesc are nevoie de un lider național, dar și cel național de centru – preluat la timpul său de către Vladimir Filat și pe care încearcă să-l strîngă Marian Lupu. Electoratul de centru de asemenea vrea un tată al națiunii. În esență, un astfel de tată, pentru mulți dintre acești oameni a fost Vladimir Voronin.

Lui Igor Dodon, născut de Partidul Comuniștilor, un timp i se părea că poporul și-a găsit liderul în persoana sa. Însă alegerile parlamentare din anul trecut și victoria amețitoare a lui Renato Usatîi la Bălți și chiar cea a lui Ilah Shor la Orhei au demonstrat că acest lucru nu este adevărat. Fenomenul Usatîi a arătat că segmentul pro-rusesc nu este satisfăcut, pentru a-l înlocuit definitiv pe Voronin cu Dodon. Însă, se pare că și Usatîi își va dezamăgi alegătorii. Astfel, locul liderului este, deocamdată, liber.

Experții vorbesc despre faptul că însăși Partidul Comuniștilor își susține trendul negativ nu doar prin faptul că nu-și schimbă liderul, dar și pentru că a renunțat la luptă. „PCRM a renunțat la victorie. Nu la ideea aderării la Uniunea Vamală, nu la lozinca „Moldova fără oligarhi”, nu la acțiunile stradale – acestea sunt niște instrumente de confirmare a reputației de învingător. PCRM a renunțat la ideea victoriei – acesta este cel mai important lucru”, spunea încă anul trecut fostul ideolog al comuniștilor, care, de asemenea, a părăsit partidul, Mark Tkaciuk.

Oamenii sunt atrași de putere, dar nu de pasivitate. Dacă alegătorilor li se spune în fiecare zi: așteptați, răbdați, atunci ei încep să plece. „Partidul Comuniștilor, în opinia mea, a subestimat evenimentele de pe eșichierul de stînga. Iar aici au apărut forțe noi, care au un comportament destul de agresiv. Comuniștii însă au fost pasivi, iar această pasivitate le-a jucat festa: șansele candidatului PCRM Vasili Chirtoca la alegerile locale din 14 iunie curent s-au redus semnificativ.

El are o imagine pozitivă, nimeni nu are dubii în profesionalismul lui, în faptul că el are soluții pentru problemele municipale. Însă în timpul campaniei electorale, partidul nu a fost vizibil – PCRM trebuia să-și mobilizeze electoratul. În final, Vasili Chirtoca i-a întins partidului o mînă de ajutor, iar acesta nu l-a susținut prin eforturile sale de mobilizare a electoratului”, consideră Igor Volnițchi, directorul companiei de consulting politic și de imagine „Poliexpert”.

Cooperarea cu guvernarea coruptă, care este împotriva programelor sociale, împotriva statalității țării, împotriva Rusiei – adică împotriva intereselor și cerințelor alegătorilor săi – de asemenea nu-i lasă șanse partidului pentru păstrarea electoratului.

„Comuniștii au acum un trend descendent, chiar o prăbușire a ratingului, în urma alegerilor în consiliului municipal – de 4 ori, spune deputatul socialist, politologul Bogdan Țîrdea. La alegerile locale din 2011, comuniștii au obținut 39% din voturile alegătorilor în raioane, în 2015 – deja 10%. La alegerile în consiliul municipal Chișinău, în 2011, comuniștii au obținut 46% din voturi, iar în 2015 – nu au atins nici 5% – abia și-au creat fracțiunea. (Deși acest indicator e bun, în comparație cu partidele puterii, care în general nu au fracțiuni).

Cauzele – pe de o parte, conflictele în interiorul partidului, care au adus la sciziune și plecare tinerilor comuniști (deși nici unul dintre ei nu a acumulat numărul necesar de voturi). Pe de alta – partidul a întors spatele electoratului său, doctrinei de stînga, protecției sociale, mitingurilor – ca instrument al acestei protecții sociale, chiar și ideii moldovenismului, în orice caz, a avut o atitudine rece față de examinarea problemei istoriei românilor în parlament.

Ultimul par în ratingul său comuniștii și l-au înfipt atunci cînd au votat pentru guvern – astfel, asumîndu-și răspunderea pentru deciziile acestui cabinet. Inclusiv pentru faptul că unul dintre miniștri a declarat Rusia drept dușman, împinge Moldova în NATO, un alt ministru a adoptat controversatul Cod al educației, ministrul protecției sociale pledează nu doar pentru majorarea vîrstei de pensionare, dar și le propune pensionarilor să aleagă – pensia sau lucrul. Toate acestea au constituit o lovitură zdrobitoare asupra imaginii partidului.

Și iată acum, Vladimir Voronin susține o conferință de presă în care declară că el nu-i susține nici pe cei de dreapta, nici pe cei de stînga. Dar el putea să spună că e împotriva liberalilor, împotriva lui Chirtoacă. Dar nu face acest lucru – oamenii care îi mai susțin pe comuniști, în general, își pierd orientarea – ce se întîmplă? Electoratul simte apatia liderului și se dezintegrează”.

În opinia politologului Vitali Andrievschi, comuniștii au început să cedeze pozițiile în luna mai 2014, cînd ei au avut toate șansele să cîștige la alegerile parlamentare, însă ei au renunțat la vectorul eurasiatic. „Da, Vladimir Voronin s-a arătat ca un statalist, a pledat pentru o Moldovă care va fi și cu Estul, și cu Vestul. Dar nu și-a putut explica clar poziția alegătorilor, care au considerat că el le-a trădat interesele”.

În această situație, apariția lui Vasili Chirtoca în calitate de candidat la postul de primar general ar fi avut un impact pozitiv în ochii alegătorilor doar în cazul în care el ar fi venit ca succesorul lui Voronin, dar nu ca un companion de afaceri, consideră Vitali Andrievschi. El nu putea promova ideea unui partid comunist pro-moldovenesc (în sensul bun al cuvîntului), însă pentru aceasta este nevoie de timp.

În general, țara are trei variante de dezvoltare a situației pentru comuniștilor. Prima – apare un nou lider, care va fi în fruntea partidului și îl va conduce cu încredere. A doua – partidul își schimbă denumirea. Și a treia variantă – crearea unei coaliției cu democrații, care se va transforma într-un partid de centru-stînga cu o denumire comună, care susține alegerea pro-europeană a Moldovei, dar are o atitudine specială față de Rusia, cu păstrarea parteneriatului strategic cu această putere, cu ideea de menținere a neutralității țării, de soluționare a problemei transnistrene în cadrul RM.

Cea de-a treia variantă este destul de reală, în pofida atitudinii negative în societate față de aceste partide, consideră Vitalie Andtrievschi. „Dacă ne apucăm de gît, să nu furăm, să închidem cîteva persoane, să majorăm pensiile – putem face încă multe lucruri bune. La urma urmelor, lumea va continua să voteze pentru ei, amintiți-vă de rezultatele votării la Orhei și Bălți – cine a cîștigat acolo și de ce au fost votați? Alegătorii au susținut și partidele puterii, față de liderii căror sunt înaintate atîtea pretenții”.

Ce-i drept, aceasta nu va mai fi un partid comunist. Totodată, comuniștilor le va fi greu acum să devină un partid puternic de opoziție. „Să zicem, Voronin va propune majorarea salariilor cu 10%, atunci Dodon va propune – cu 20%, iar cel mai generos va fi Usatîi – va propune majorarea salariilor cu 100%. Desigur, foștii alegători nu vor mai privi în direcția comuniștilor”, își argumentează opinia Vitali Andrievschi.

Totuși, în opinia politologului, comuniștii dețin în prezent în parlament „acțiunea de aur”. La anul viitor, parlamentul va trebui să aleagă un nou președinte, însă socialiștii nu vor vota pentru el. Ei au nevoie de alegeri anticipate, la distanțe mai ei nu vor rezista în fața concurenței cu Usatîi, care le suflă în ceafă. În aceste condiții, ar fi păcat ca comuniștii să nu profite de situație, consideră Andrievschi, și să nu obțină avantajele necesare pentru întărirea pozițiilor sale.

Totul depinde cum ei vor utiliza această „acțiune de aur”.

 

SURSA: NOI.MD

См. подробнее: http://politmoldova.com/viata-sau-moartea-politica-de-ce-partidele-pleaca-impreuna-cu-liderii.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

три × пять =