Politicienii vor reuşi să desemneze un guvern fragil

Politicienii vor reuşi să desemneze un guvern fragil

Politicienii vor reuşi să formeze în cele din urmă o coaliţie majoritară şi să desemneze un guvern care va fi unul foarte fragil. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru politică externă, Victor Chirilă, este de părerea că vom avea un guvern, dar nu se ştie pentru cât timp şi ce fel de coaliţie va fi formată. „În Republica Moldova nu există partide pro-europene. Sunt partide care se declară pro-europene. Dacă vor să ne demonstreze că sunt cu adevărat europene, partidele din coaliţia de guvernare să ne convingă prin reforme la MAI, justiţie, cu elucidarea corectă a cazul BEM, să demonstreze prin luptă cu flagelul corupţiei. Există o mare nemulţumire în societate”, a spus Chirilă.

Analistul politic Nicolae Chirtoacă, de asemenea, consideră că va fi formată o coaliţie de guvernare şi un guvern, care nu vor fi mai bune decât precedentele. „Se va negocia în culise, vor fi din nou împărţite sferele de interese şi de influenţă, domeniile mai bănoase. Începând cu anul 2009, în Moldova se înregistrează un regres din toate punctele de vedere. Moldovenii ar trebui să se trezească în cele din urmă. De fapt, cred că s-au trezit, dar încă n-au coborât din pat”, a opinat analistul.

Octavian Ţîcu, şef de catedră în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, de asemenea, crede că va fi format un guvern, deoarece clasa politică de la guvernare nu are altă alegere. „Cred că spre toamnă lucrurile se vor limpezi. Vom avea o nouă coaliţie şi un nou guvern.Cred că politicienii de la guvernare îşi dau seama de realitate gravă cu care ne confruntăm. Ţara este în prag de incapacitate de plată. Este necesar să se găsească limbaj comun”, a declarat Ţîcu.

См. подробнее: http://politmoldova.com/politicienii-vor-reusi-sa-desemneze-un-guvern-fragil.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

четырнадцать + 7 =