NL // Zeci de mii de cetăţeni, la protest în centrul capitalei

Zeci de mii de cetăţeni, la protest în centrul capitalei

Peste 40 de mii de persoane au ieşit duminică, 3 mai, la un miting de protest în centrul capitalei. Manifestaţia a fost organizată de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, „împotriva guvernării corupte, a furturilor de proporţii şi transformării lor în datorie de stat şi împotriva presei controlate politic”, transmite IPN.

Jurnalista Angela Aramă, membră a Grupului de iniţiativă, a spus că în Piaţă s-au adunat peste 40 de mii de persoane şi cunoaşte că, pe drum, transportul public era oprit de către poliţie pentru a împiedica lumea să ajungă să protesteze.

Jurnalistul Vasile Năstase, membru al Grupului de iniţiativă, a declarat în faţa mulţimii că în Republica Moldova a rămas funcţională o singură instituţie – poporul deşteptat. „Pe dumneavoastră ne bazăm şi doar împreună vom da jos guvernarea criminală. Vrem ca bandiţii să întoarcă cele 2 miliarde de dolari furate şi duse în Rusia”, a afirmat Vasile Năstase, menţionând că Guvernul şi Parlamentul trebuie să demisioneze in corpore, deoarece membrii acestor instituţii sunt cei care au furat poporul. El a declarat că în cel mai scurt timp Platforma „va elabora o alternativă viabilă care va elimina de la guvernare persoanele vinovate de jaful comis din sistemul bancar şi le va băga în puşcărie”.

Jurnalistul Constantin Cheianu a îndemnat la reeditarea manifestaţiei peste două săptămâni, dacă guvernanţii nu se vor conforma cerinţelor, inclusiv prin instalarea de corturi în jurul Parlamentului, Guvernului şi Procuraturii Generale.

Avocata Violeta Gaşiţoi a apreciat faptul că oamenii s-au adunat în număr mare, ceea ce este un semn că „vă pasă”; că îşi doresc şi merită să aibă şi în Moldova justiţie veritabilă.

Analistul economic Gheorghe Costandachi a afirmat că guvernaţii pregătesc în secret un document prin care Guvernul va acorda Băncii Naţionale încă circa 4 miliarde de lei, în calitate de credit, suplimentar la cele multe miliarde anterioare.

Analistul politic Igor Boţan, membru al Grupului de iniţiativă, a spus că s-a furat cu miliardele, de aceea societatea trebuie să protesteze împotriva jafului şi guvernării corupte. „Noi trebuie să protestăm exclusiv paşnic, exemplul Platformei trebuie răspândit în toată ţara”, a adăugat Igor Boţan. El a declarat că Mişcarea este una eminamente civică, nepolitică, largă, care doar va pregăti terenul pentru viitoarele guvernări necorupte.

Dinu Plângău, membru al Grupului de iniţiativă, a dat citire rezoluţiei pe care mulţimea a votat-o unanim. În rezoluţie se spune că participanţii la mitingul de protest constată degradarea dramatică a situaţiei social-economice prin majorarea preţurilor, compromiterea anului agricol, acestea fiind „o urmare a furturilor de proporţii şi fără de precedent”.

În acest context, se cere publicarea raportului Kroll care a investigat furtul a 2 miliarde de dolari, demiterea conducătorilor instituţiilor care se fac vinovate, recuperarea banilor furaţi, neadmiterea transformării miliardelor furate în datorie de stat, scoaterea din captivitate a instituţiilor media etc. „Îndemnăm la solidaritate segmentele largi ale societăţii – tineri, muncitori, intelectuali, pensionari, care ar fi avut burse mai mari, salarii mai bune şi pensii decente, dacă nu s-ar fi produs furturile”, a subliniat Dinu Plângău.

Organizatorii au menţionat că dacă nu vor fi auziţi de guvernare vor recurge la măsuri mai drastice, cum ar fi refuzul de a achita impozite şi de a organiza greve în masă.

Pe parcursul manifestaţiei organiyatorii au folosit şi cifra de 50 de mii de participanţi.

Материалы по теме см. на сайте http://politmoldova.com/zeci-de-mii-de-cetateni-la-protest-in-centrul-capitalei.html

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

5 × пять =