Veniturile la bugetul de stat al Moldovei au crescut cu 15,3%

economic_crestere_vk_comVeniturile la bugetul de stat al Republicii Moldova pe toate componentele, în trimestrul I al anului 2014, au însumat 5 miliarde 151,9 milioane de lei, fiind cu 375,8 milioane de lei (6,8%) mai mici decît se preconizase pentru această perioadă, relatează NOI.md.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, comparativ cu ianuarie-martie 2013, veniturile la bugetul de stat au crescut cu 682,3 milioane de lei sau cu 15,3%.

La componenta de bază au fost acumulate venituri în sumă de 4 miliarde 688,5 milioane de lei, ceea ce este cu 84,5 milioane de lei mai puțin (1,8%) faţă de prevederile perioadei de gestiune. Comparativ cu primul trimestru al anului precedent, încasările s-au majorat cu 581 milioane de lei sau cu 14,1%.

Cheltuielile bugetului de stat pe toate componentele au constituit 5 mld. 611,8 mil. lei, cu 1 mld. 863,1 mil. lei mai puțin (24,9%) faţă de prevederile perioadei de gestiune. Comparativ cu ianuarie-martie 2013, cheltuielile au crescut cu 972,2 mil. lei sau cu 21%. Deficitul bugetului de stat, în trimestrul I al anului 2014, s-a cifrat la 459,9 mil. lei. Sursele de finanţare a deficitului au constituit: încasările de la valorile mobiliare de stat; împrumuturile debursate din surse externe; mijloacele din vînzarea şi privatizarea patrimoniului public; alte surse.

NOI.MD

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

два × один =