Europenii au publicat LISTA ŢĂRILOR ce VOR AVEA DE SUFERIT în urma sancţiunilor impuse Rusiei

516177449
Criza din Ucraina şi economia tot mai slabă a Federaţiei Ruse presupun riscuri semnificative pentru economia Uniunii Europene. Despre acest fapt a avertizat Comisia Europeană în tradiţionalul său raport trimestrial. Ca urmare a relaţiilor economice strânse cu Rusia, într-un deosebit pericol se află Bulgaria, Finlanda, ţările baltice, Muntenegru şi Cipru, comunică Politik.md cu referire la RBK-Ucraina.
În acest raport s-a pus accent și pe riscurile geopolitice. „Deși impactul asupra majorităţii statelor europene va fi simţit în timp, pentru un număr de state membre ale UE situaţia tensionată din Ucraina reprezintă o amenințare acum”, scriu analiştii Comisiei Europene.
Astfel, unul dintre riscurile majore pentru Europa rămâne a fi încetarea aprovizionării cu energie. La acest capitol, în zona de risc se află Bulgaria, cu o cotă de consum a gazului importat din Rusia de 87 la sută. Întreruperea furnizării ar fi o povară deosebit de mare pentru economia Bulgariei.
În ceea ce priveşte ţările baltice, pe lângă riscurile energetice, acestea ar mai avea de pierdut şi în urma întreruperii suportului comercial al Rusiei. Pentru acestea, Federaţia Rusă reprezintă 18,9% din totalul exporturilor în Lituania şi 11,5 % — 10,7% în cazul Letoniei şi Estoniei.
Finlanda, la rândul ei este una dintre cele mai sensibile ţări din Uniunea Europeană. Astfel, având în vedere că Rusia a reprezentat 9,9% din exporturile finlandeze, ca urmare a resticţiilor privind schimburile comerciale, economia Finlandei a avut de suferit deosebit de mult în acest an.
Într-o situație similară este și Cipru. În acest an, potrivit previziunilor, PIB-ul acestuia va scădea cu 4,8 procente în anul 2015.
Riscurile statului Muntenegru, în calitate de țară-candidat pentru aderarea la UE, ţin primordial de piaţa imobiliară. Ca urmare a tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia, ar putea fi redusă atât activitatea cumpărătorilor din Rusia, cât şi fluxul de turişti, se comunică în acelaşi raport.
Conform aceleiaşi surse, ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internaţională, şi Produsul Intern Brut al acesteia va avea de suferit înregistrând doar 1% în 2014 şi nu 2,3%, aşa cum a fost prognozat.
Politik.md

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

десять − 7 =