În ciuda unor declarațiiîmpăciuitoare din ultimele zile alepoliticienilor de la guvernare,scandalul iscat în jurulamendamentelor la Codul Audiovizualului și legea cu privire lalibertatea de exprimare nu s-aconsumat. Acum se induce ideea căreacțiile critice la adresa acesteiinițiative legislative ar fi generate deinterese înguste de partid puse deasupra interesului național. De luptaîntre PDM și PLDM.
Se distrage atenția
Se afirmă, fără să se aducă și niște probe mai de Doamne ajută, cum căun obiectiv politic – eliminarea propagandei rusești – eșuează într-oluptă economică între posturile de televiziune mai bogate ale PDM-ului șicele mai sărace ale PLDM-ului. Zice-se căliberal-democrații ar fideranjați de avantajarea produsului autohton pe care îl impunmodificările.
Se insinuează cum că obiecțiile aduse celorlalte prevederidinrespectivul proiect de lege (publicitatea, funcțiile moderatorilor etc.) n-ar fi decât niște perdele de fum menite să mușamalizeze o încăierarepartizană a două partide pentru a domina audiovizualul. Toate acestespeculații nu fac decât să distragă atenția de la adevărata problemă: sub pretextul unei cauze nobile – securizarea spațiului informațional – s-a încercat o îngrădire a libertății de exprimare.
Că la mijloc nu-i atât o luptă dintre PLDM și PDM, cât o tentativăstângace a unor cercuri de la putere, indiferent de culoarea lor politică, de a închide gura presei, ne-o demonstrează faptul că proiectul de legea fost semnat și votat în prima lectură de deputații ambelor partide deguvernământ. Unele modificări extrem de dubioase la LegeaAudiovizualului fuseseră apărate public și de democrați, și de liberali-democrați.
Deputatul PLDM Valeriu Streleț, de exemplu, vorbind despre articolulcare se referă la comportamentul moderatorului, spunea: ,,Grație uneidelectări cu această hiper-libertate pe care o avem noi, a cam dispărutnoțiunea de responsabilitate pentru declarațiile care se fac în cadrulemisiunilor. De aceea, acest proiect prevede ca atunci când se afirmăceva să se probeze”.
Există, desigur, și anumite interese personale sau chiar meschine. CazulChiril Lucinschi ne stă mărturie. Însă aceste divergențe au un caractermarginal și nu pot ascunde tentația politicienilor, indiferent deapartenența lor la un partid sau altul, de a pune la respect mass-media,profitând de nevoia de a combate propaganda rusă.
O nouă cenzură
Unele amendamente afectează libertatea de exprimare mai abitir ca înperioada regimului comunist. Interdicția, de exemplu, de a difuzainformații neoficiale sau pe surse anonime. Sau prevederea care arputea să inculpe jurnaliștii pentru defăimare, acuzație la care a renunțatpână și Voronin în timpul primului său mandat prezidențial. Toateacestea anunță o nouă cenzură.
Este halucinantă modificarea articolului 7, care stipulează că informațiacu privire la activitatea unei instituții publice să fie difuzată doar subrezerva unui comentariu al acestei autorități publice. Cum vine asta?Dacă am o știre despre abuzurile sau neajunsurile de la primărie sau de la un minister, iar primarul sau ministrul refuză să comenteze, nu amvoie s-o public? Atare prevederi anulează pur și simpli libertateacuvântului. Avem de a face cu o restricție de esență totalitară.
Ca să nu mai spun că unele stipulări sunt atât de odioase încât vorprovoca imediat un scandal internațional, aducând Republica Moldovape banca acuzaților. Se știe, de exemplu, că CEDO, printr-o serie dehotărâri, a reafirmat că limitele critici admisibile sunt mai ample în cazuloamenilor politici decât în cel al unui simplu particular. Potrivit instanțeide la Strasbourg, afirmațiile cu caracter politic din mass-media nutrebuie să aibă o fundamentare identică cu cea a unei condamnăripenale.
Idiotizarea politicii
Că sa nu mai vorbesc de celebrul caz „Oberschlick versus Austria”, în care jurnalistul Oberschlick a câștigat la CEDO împotriva notoriului politician Jörg Haider. Acesta din urmă reclama că fusese gratulat cu epitetul de „idiot”. Instanța însă a dat câștig de cauză presei în baza dreptului de a critica puterea, dar și pe considerentul că jurnalistul are libertatea de exprimare într-o formă dură și atunci când enunță lucruri ce nu sunt plăcute politicianului căruia i se adresează!
Dacă nu vor să ajungă idioți la Strasbourg, guvernanții trebuie sărenunțe la prevederile abuzive care atentează la libertatea deexprimare. Din acest punct de vedere, este de apreciat gestul liberal-democraților de a-și retrage semnăturile de pe buclucașul proiect delege și de a propune o altă variantă îmbunătățită.
Pe de altă parte, contracararea propagandei ruse este o necesitate destringentă actualitate. Debarasată de balast și prevederi abuzive,respectiva inițiativă legislativă ar urma să fie votată în Parlament cât maicurând posibil.
Nu-i nevoie însă ca documentul cu pricina să se ascundă îndărătulunor eufemisme și să invoce doar statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Propaganda rusă trebuie combătută pe față cu mijloace penale și administrative.
Înțeleg foarte bine că nu-i ușor. Orice propagandă, la fel ca pornografia, pare greu de detectat, dar și mai dificil de definit.
Embargo asupra minciunii
Propaganda e un kitschdezagreabil și veninos. La prima vedere pare unerotism nevinovat uneori cu ifose de eseistică. Joacă pe emoții,abuzează de instincte, deturnează adevărul, întorcându-l pe dos șigarnisindu-l cu minciuni sfruntate, toate acestea fiind servite într-unambalaj frumos de echidistanță abil mimată.
Ca la George Orwel, în propaganda Kremlinului totul e sucit cu susul înjos și viceversa. Ucrainenii sunt fasciști. Uniunea Europeană și SUA suntniște tărâmuri ale decadenței și libertinajului, iar Republica Moldova șiGeorgia – niște slujnice frivole ale unchiului Sam.
În același timp, Rusia se autoproclamă cea de-a treia Romă, țaratradiției. Nu se spune doar că în acest pretins fief al spiritualității,opoziția e lichidată, iar libertatea de exprimare – anulată. Rusia este peprimele locuri în lume în ce privește omuciderile cu premeditare, jafurileviolente, divorțurile, suicidul, abandonarea copiilor la naștere,alcoolismul cronic etc.
Totuși, există modele juridice occidentale demne de urmat care permitpenalizarea directă a televiziunilor ruse. Unul dintre ele este „Legeaprivind sprijinirea libertății în Ucraina” (Freedom Support Act of 2014),promulgată de președintele SUA, Barack Obama, la finele anului trecut.
Acest act, pe de o parte, prevede cheltuirea a zece milioane de dolarianual pentru contracararea „propagandei rusești” în Ucraina, Georgia și Moldova, iar pe de altă parte, autorizează sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, în special, împotriva propagandiștilor săi, pedepsind-o astfel pentru continuarea agresiunii împotriva Ucrainei.
Pornind de la acest precedent, pot fi sancționate fără înconjur printr-o lege votată în parlament televiziunile controlate de Putin pentruglorificarea unor crime: anexarea Crimeii și intervenția în estul Ucrainei.Dacă rușii au supus embargoului vinurile noastre, de ce noi n-am puteasupune embargoului minciunile lor?
http://www.politicon.md/combaterea-propagandei-ca-pretext-pentru-inchide-gura-presei
Материалы по теме см. на сайте http://politmoldova.com/combaterea-propagandei-ca-pretext-pentru-a-inchide-gura-presei.html